ISBN | 978-973-8209-21-3 |
Format | 110x200 cm |
Legătorie | Broșată |
Colecția | Himera |
Conținut | poezie |
Număr de pagini | 84 |
Interior | 1 culoare |
Data apariției | mai 2014 |
Ediția | a I a |
Coperta | paperback, policromie |
Poezia lui Lucaci îşi trăieşte VARA (o altă metaforă exemplară pentru starea sa de fapt), adică maturitatea deplină. (…) O POEZIE, care, pe lângă neliniştea metafizică, nu şi-a pierdut nici prospeţimea, nici virginitatea, nici ingenuitatea.
De acum, antologiile 80-90 ar trebui să ţină cont (ceea ce nu prea au făcut până acum!) şi de numele lui Sorin Lucaci – şi să îl prindă, cu atenţie, între pagini.
Mihail Gălăţanu
Ritualic, tărăgănat, de-o melancolie fără scăpare cum un bocet străvechi, poezia lui Sorin Lucaci e o dovadă a permanenţei temelor mari şi a capacităţii unei vocaţii lirice adecvate de-a se cufunda în valul lor.
Gheorghe Grigurcu
Versurile lui Sorin Lucaci au prozodie cromatică şi energie explozivă, cuvintele sunt dăltuiri fine în zidiri trainice. (…) Autorul pune un gargui, precum “un suflet deshidratat de îndoieli,” în lirica vremii pentru a îmblânzi răul şi a-i face pe cititori mai hotărâţi să acţioneze în trecerea de la uşa pe care o deschid, la uşa pe care o închid, aşa cum descria poetul Lucian Blaga parcursul vieţii.
Marius Ghilezan
Sorin Lucaci, asemeni atîtor poeţi, se iluzionează că „poezia poate deveni o tehnică de supravieţuire / poezia poate deveni cea mai tare combinaţie” şi, ca pe toţi aceia, iluzia sa îl califică drept poet. Unul în care am căpătat încredere.
Horia Gârbea